1 2 3 4 5 6

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 4

    1. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.
    1. Pentru aceea zice: "Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor".
    1. Iar aceea că "S-a suit" - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părțile cele mai de jos ale pământului?
    1. Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple.
    1. Și el a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători,
    1. Spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos,
    1. Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro